În ultimii ani, tatuajele celtice au cunoscut un interes deosebit. Împletiturile, spiralele și ornamentele reprezentând elemente ale naturii au reînsuflețit arta celtică. Iar posibilitatea de adaptare a lor la orice personalitate le-a oferit atractivitate în rândul multor pasionați ai tatuajelor.
Poate nicio altă artă nu oferă posibilitatea de personalizare așa cum o face stilul celtic al tatuajelor. Multe persoane au tatuaje, simboluri sau figuri celtice, fără să știe de unde provin aceste desene. Tocmai de aceea nu strică o scurtă informare asupra acestui stil. În general, stilurile celtice provin din mai multe culturi diferite, care s-au influențat reciproc și s-au împletit într-o nouă formă de artă.
Chiar dacă nu există dovezi concrete privind tatuarea vechilor celți în forma în care înțelegem astăzi tatuajul, mărturii ale autorilor romani amintesc populații și războinici din nordul Europei care aveau corpul decorat sau pictat și care foloseau culoarea albastră în confruntările armate. Romanii foloseau și denumirea „Picti”, provenită din latinescul picti, cu sensul de „pictați”. Unele relatări istorice menționează și figuri sau semne realizate pe corp prin înțepături în care era introdusă o substanță colorată.
Desenele erau alese în funcție de persoană și, potrivit unor interpretări, de rangul social, fiind completate de diferite alte picturi sau ornamente realizate pe membre și corp. Cert este că multe dintre creațiile artistice asociate culturilor celtice erau concepute mai degrabă pentru a provoca emoții decât pentru a portretiza anumite secvențe din lumea exterioară.
Celții venerau Soarele, Luna, stelele și Mama Pământ, au fost poeți și barzi iscusiți, dar și meșteșugari pricepuți. Artizanii lor s-au remarcat prin monumentele cioplite în piatră și lemn și prin lucrările din metal. Sculpturile, monumentele, pietrele memoriale sau cele care marcau teritoriile erau adesea decorate, la fel ca îmbrăcămintea și numeroase obiecte care îi înconjurau.
Poate tocmai de aceea celții au dezvoltat un stil plastic de comunicare unic și vizual, prin care exprimau dragostea față de natură, dar și complexitatea vieții.
Tatuajele celtice necesită o atenție deosebită datorită complexității create de împletiturile din care sunt realizate.
Tatuajele celtice
Posibilitatea de a jongla cu formele oferă o varietate artistică specială. Tatuajele celtice nu sunt, de obicei, strict reprezentaționale și nu urmăresc să arate lumea și natura exact așa cum sunt.
Tocmai de aceea mulți consideră că un desen celtic poate fi privit asemenea unei meditații sau unei rugăciuni, prin care cel care îl poartă încearcă să pătrundă într-o anumită profunzime interioară.
Formele geometrice, liniile care se întretaie, spiralele și împletiturile permit realizarea unor compoziții extrem de complexe. Unul dintre elementele care diferențiază stilul celtic de numeroase alte stiluri decorative este tocmai continuitatea vizuală a acestor linii.
Într-un tatuaj, acest lucru presupune și o execuție foarte atentă. Orice abatere într-o împletitură, orice linie care trece incorect peste sau pe sub alta poate modifica întregul model.
Nodurile celtice
De cele mai multe ori, nodurile originale nu au o finalizare evidentă decât dacă șirului de bucle îi este atașat un element zoomorfic sau o spirală. Atunci, acestea se pot termina în picioare, capete sau cozi ale unor animale stilizate.
Înțelesul nodurilor sfidează adesea orice traducere literală și trebuie căutat la un nivel mai profund.
Trecerea repetată de la nivelul fizic la cel spiritual este exprimată simbolic prin intercalarea nodurilor. Șirurile fără sfârșit sunt interpretate frecvent ca reprezentând permanența ciclului vieții, al morții și al renașterii, dar și continuitatea dragostei și a credinței.
În forma lor elementară apar șiruri de fâșii țesute sau împletite, care se răsucesc și se unduiesc unele printre altele.
Nodul respectiv poate fi realizat dintr-o singură fâșie sau din mai multe.
Unul dintre cele mai comune noduri este cel care are trei puncte sau petale exterioare și mai multe împletituri în centru.
Din punct de vedere tehnic, într-un tatuaj celtic bine construit trebuie păstrată alternanța firească a liniilor: o bandă trece peste următoarea, apoi pe sub următoarea și așa mai departe. O greșeală într-un singur punct poate deveni vizibilă în întreaga construcție a nodului.
De aceea, la modelele complexe, desenul și stencilul trebuie verificate foarte atent înainte de începerea tatuajului.
Crucea celtică
Este unul dintre elementele reprezentative ale artei celtice și unul dintre cele mai cunoscute simboluri asociate astăzi acestei culturi.
Deși astăzi este privită în principal ca un simbol creștin, crucea celtică îmbină elemente ale tradițiilor mai vechi cu simbolistica creștinismului.
Cercul prezent în construcția crucii a fost interpretat în numeroase moduri. În simbolistica tradițională, forma circulară poate sugera Soarele, ciclul timpului, continuitatea și unitatea.
Druizii vechilor religii celtice acordau o importanță deosebită ciclurilor naturii și succesiunii anotimpurilor.
Crucea, inițial reprezentată și cu brațe egale în numeroase culturi, putea simboliza cele patru direcții sau împărțirea anului în perioade importante.
Calendarul tradițional celtic cuprindea mai multe sărbători importante, printre care:
Imbolc, celebrată la începutul lunii februarie, era asociată cu purificarea, renașterea naturii și apropierea primăverii.
Beltaine, celebrată la începutul lunii mai, era asociată cu focul, fertilitatea și începutul sezonului de vară. În cadrul unor ritualuri tradiționale erau aprinse focuri ceremoniale.
Lughnasadh, celebrată în jurul datei de 1 august, marca începutul sezonului recoltelor și era asociată cu zeul Lugh.
Samhain, celebrată în jurul datei de 1 noiembrie, marca sfârșitul sezonului luminos și începutul perioadei întunecate a anului. În tradițiile ulterioare s-a considerat că în această perioadă granița dintre lumea celor vii și lumea morților devenea mai ușor de traversat. Samhain este adesea asociat cu unele dintre tradițiile care au contribuit, mult mai târziu, la dezvoltarea sărbătorii Halloween.
Crucea celtică este adesea decorată cu noduri fără finalizare, aceleași împletituri care simbolizează infinitatea și eternitatea.
Combinația dintre cerc și cruce a oferit un teren potrivit pentru creștinism, care și-a suprapus propriile simboluri peste tradiții și forme artistice mai vechi.
Copacul Vieții
Distinctă în cultura celtică este venerația față de arbori.
Arborii ocupau un loc important în relația acestor populații cu natura, iar diferite specii au primit, în tradițiile și interpretările ulterioare, semnificații diferite.
Tisa era asociată cu longevitatea și ciclurile existenței, iar salcia a fost asociată cu puterea, feminitatea, vindecarea, protecția și fertilitatea.
Mărul ocupă și el un loc important în tradiția celtică și apare în numeroase legende. În interpretările moderne ale simbolisticii celtice, arborele poate lega simbolic cele trei tărâmuri: rădăcinile pătrund în pământ, trunchiul aparține lumii oamenilor, iar coroana se îndreaptă spre cer.
De aici provine și popularitatea extraordinară a Copacului Vieții în tatuajele contemporane.
Rădăcinile și ramurile pot fi realizate sub forma unor împletituri celtice, uneori unindu-se într-un cerc complet, fără un început sau un sfârșit vizibil.
Numerele magice celtice
Numărul trei avea o importanță deosebită în numeroase tradiții asociate culturilor celtice.
Triada, o figură compusă din trei spirale sau din trei elemente, poate simboliza diferite grupări de câte trei și este ea însăși o figură importantă în simbolismul asociat lumii celtice.
Pământul, marea și cerul apar în numeroase tradiții și reprezentau trei elemente fundamentale ale lumii.
Numărul cinci apare, de asemenea, în tradiția irlandeză și poate fi asociat cu ideea de unitate și ordine. Irlanda tradițională este descrisă în anumite texte prin împărțirea în cinci provincii sau mari regiuni.
Și alte numere au primit semnificații simbolice sau mitologice în diferite texte și tradiții.
Numărul 17 a fost asociat, în unele interpretări, cu cicluri și cu memoria ancestrală.
Numărul 27 reprezintă nouă multiplicat de trei ori și, în interpretările numerologice, poate fi considerat o intensificare a valorii simbolice a numărului nouă.
Numărul nouă apare, de asemenea, în diferite legende și structuri narative.
Numărul 33 a fost asociat în anumite interpretări târzii cu regalitatea și justiția.
Trebuie însă menționat că astfel de semnificații numerologice provin din tradiții, texte și interpretări diferite și nu trebuie privite ca un sistem unic de simboluri folosit identic de toate populațiile celtice.
Alte simboluri
Câinele reprezintă, în interpretarea simbolică modernă, loialitatea.
Leul este asociat cu noblețea și puterea spirituală.
Șarpele și dragonul pot reprezenta renașterea și transformarea.
Păsările pot avea semnificații diferite: puritatea în cazul unor interpretări ale păunului sau noblețea și puterea în cazul vulturului.
Somonul este asociat cu înțelepciunea.
Taurul reprezintă puterea fizică.
Mistrețul simbolizează ferocitatea și forța.
Printre simbolurile irlandeze actuale, cele mai cunoscute se numără trifoiul cu trei foi și harpa, aceasta din urmă având un rol important în tradiția și identitatea culturală irlandeză.
Simbolul tradițional scoțian este ciulinul, iar Scoția este, de asemenea, asociată cu țesăturile în carouri și tartanurile.
Steagul Țării Galilor prezintă un dragon roșu pe un fond alb și verde, iar alte simboluri tradiționale galeze sunt prazul și narcisa.
Animalele în tatuajele celtice
Arta celtică și arta insulară folosesc numeroase forme zoomorfe.
Animalele sunt adesea deformate și integrate în împletituri, astfel încât corpul lor devine parte din nod.
Printre cele mai întâlnite motive se află:
| Simbol | Interpretare modernă frecventă |
|---|---|
| Câine | loialitate, protecție |
| Lup | independență, instinct |
| Șarpe | transformare, renaștere |
| Dragon | putere, protecție |
| Vultur | libertate, forță |
| Corb | mister, inteligență |
| Somon | cunoaștere, înțelepciune |
| Taur | forță fizică |
| Mistreț | curaj, ferocitate |
| Cerb | natură, noblețe, regenerare |
Aceste interpretări nu trebuie considerate definiții istorice absolute. Semnificația unui tatuaj poate fi adaptată persoanei care îl poartă.
Scurt istoric al artei celtice
Popoarele grupate sub numele generic de celți își au originile în diferite regiuni ale Europei Centrale.
Pe parcursul mai multor secole și prin migrații succesive, populații asociate culturilor celtice au ajuns să ocupe un teritoriu foarte întins, de la Europa Occidentală până în Europa Centrală și Balcani.
Mai târziu, populațiile aflate în sfera de influență a Romei au trecut prin procese complexe de romanizare și, ulterior, de creștinare.
O mare parte din ceea ce cunoaștem astăzi despre celți provine din surse grecești și romane, iar informațiile despre tradițiile din Insulele Britanice și Irlanda provin în mare măsură din texte medievale creștine.
Celților și culturii celtice le-au fost asociate, în epocile ulterioare, numeroase legende, inclusiv o parte dintre tradițiile care au contribuit la formarea ciclului legendelor regelui Arthur.
Druizii formau o categorie importantă în societatea unor populații celtice și sunt descriși în sursele antice ca având funcții religioase, juridice și educative.
Nașterea unui stil
Populațiile celtice practicau diferite forme de religie politeistă, iar mitologia păstrată mai târziu în tradițiile irlandeze și galeze descrie un univers complex, populat de eroi, divinități, animale mitice și ființe supranaturale.
Curajul, onoarea, dreptatea și statutul social ocupă locuri importante în numeroase asemenea povestiri.
Deși populațiile celtice nu au avut un sistem unic de scriere folosit pretutindeni și o mare parte a tradiției lor a fost transmisă pe cale orală, arta materială s-a păstrat mult mai bine.
Una dintre culturile arheologice importante asociate cu dezvoltarea timpurie a lumii celtice este cultura Hallstatt, numită după situl Hallstatt din Austria.
Cultura Hallstatt s-a dezvoltat în Europa Centrală aproximativ între 1200 și 450 î.Hr., cu fazele sale cele mai cunoscute din Epoca Fierului situate aproximativ între secolele VIII și V î.Hr.
În siturile asociate acestei culturi au fost descoperite arme, podoabe, obiecte din metal și ceramică decorate cu modele geometrice și diferite motive ornamentale.
Unele dintre obiectele din perioada târzie Hallstatt prezintă deja o preocupare remarcabilă pentru decorarea suprafețelor.
Motivele geometrice și combinațiile de linii puteau transforma chiar și obiectele aparent simple în creații vizual complexe.
De-a lungul timpului s-au dezvoltat spirale ondulate și forme curbe care puteau ascunde ingenios trăsături umane sau siluete zoomorfe, uneori descifrabile doar atunci când obiectul era privit din anumite unghiuri.
În jurul anului 450 î.Hr. începe perioada culturii și artei La Tène, numită după situl arheologic de lângă lacul Neuchâtel, în Elveția.
În această perioadă, motivele curbilinii, spiralele și formele vegetale sau zoomorfe devin din ce în ce mai elaborate.
Cu timpul, diferite motive decorative, inclusiv împletiturile și mai târziu nodurile, au fost preluate și transformate de numeroase populații europene.
Buclele complete, fără un început sau un sfârșit evident, au devenit în perioadele ulterioare unul dintre elementele cele mai ușor de recunoscut ale artei asociate astăzi stilului celtic.
Influențe și transformări
Populațiile nordice și germanice, inclusiv cele scandinave din perioadele ulterioare, au folosit la rândul lor spirale, împletituri și numeroase motive zoomorfe – siluete de câini, șerpi, păsări, pești și alte animale.
De aceea, anumite motive pe care astăzi le numim generic „celtice” pot prezenta asemănări cu ornamentele scandinave sau germanice.
Prin contactele cu Imperiul Roman și cu lumea mediteraneană, motivele decorative au circulat între diferite regiuni și culturi.
Desenele cu împletituri și forme geometrice au început să se regăsească în manuscrise și ca ornamente pe diferite obiecte din metal, textile și alte materiale.
Odată cu dezvoltarea manuscriselor medievale, până și stilul literelor a fost integrat în compozițiile ornamentale.
Adaptările au fost inevitabile: spiralele devin mai uniforme, formele organice mai ușor recognoscibile și apar intercalări din ce în ce mai complicate de noduri și împletituri.
Când creștinismul s-a răspândit în Irlanda și în regiunile celtice ale Insulelor Britanice, călugării medievali au adaptat numeroase forme decorative existente simbolurilor noii religii.
Crucea celtică a devenit unul dintre cele mai cunoscute rezultate ale întâlnirii dintre tradiția artistică locală și creștinism.
Și reprezentările Arborelui Vieții au continuat să fie reinterpretate în contexte diferite.
Manuscrisele medievale au fost împodobite cu simboluri, spirale, animale stilizate și împletituri extrem de complexe.
Ele erau realizate manual, adesea la lumina naturală sau a lămpilor și lumânărilor, pe pergament pregătit din piele de animal.
De-a lungul timpului au fost utilizați diferiți pigmenți și diferite tipuri de cerneală.
Negrul putea fi obținut din funingine sau din cerneluri pe bază de compuși ai fierului.
Maro-ul și negrul puteau fi obținute și prin utilizarea taninurilor provenite din galele de stejar împreună cu săruri de fier.
Pentru roșu și portocaliu existau pigmenți minerali și organici, iar pentru galben erau utilizate diferite substanțe naturale sau minerale.
Pigmenții albaștri erau deosebit de valoroși. Din lapis lazuli se putea obține pigmentul ultramarin, unul dintre cei mai prețioși pigmenți albaștri utilizați în arta medievală.
Diferite surse vegetale, minerale și animale puteau fi folosite pentru obținerea altor culori.
O parte extraordinară a acestei tradiții artistice s-a păstrat în Cartea din Kells (Book of Kells), unul dintre cele mai cunoscute manuscrise medievale iluminate, realizat în jurul anului 800 d.Hr.
Ornamentele sale extrem de elaborate, împletiturile, spiralele, animalele stilizate și literele monumentale reprezintă și astăzi una dintre cele mai importante surse de inspirație pentru ceea ce numim artă celtică și, implicit, pentru numeroase tatuaje celtice moderne.