Tatuaje Rapa Nui – o tradiție străveche a Insulei Paștelui, în care simbolurile tatuate pe piele exprimau identitatea, rangul social, credințele spirituale și legătura cu strămoșii.
La 5 aprilie 1722, în Duminica Paștelui, navigatorul olandez Jacob Roggeveen traversa partea de sud-est a Oceanului Pacific când expediția sa a zărit în depărtare o mică insulă vulcanică. Insula avea să devină cunoscută sub numele de Insula Paștelui, deși locuitorii săi indigeni o cunosc sub numele de Rapa Nui.
Câteva zile mai târziu, membrii echipajului au reușit să debarce pe insulă, unde au privit cu uimire uriașele statui de piatră moai, unele având înălțimi de câțiva metri. Aceste sculpturi monumentale reprezentau strămoșii locuitorilor insulei și aveau un rol important în viața lor religioasă și socială.
Insula Paștelui părea să se fi dezvoltat într-o izolare aproape completă timp de secole. Cu toate acestea, populația Rapa Nui este de origine polineziană, iar cultura sa prezintă numeroase asemănări cu tradițiile altor insule din Oceanul Pacific.
Printre acestea se numără și arta tatuajului, care pe Insula Paștelui a dezvoltat o simbolistică deosebit de bogată.
Tatuajele tradiționale Rapa Nui
Arta Rapa Nui combină reprezentările umane (antropomorfe) cu cele animale (zoomorfe) în compoziții distinctive, aproape suprarealiste. Nu este de mirare că această tradiție artistică a inspirat mai mulți pictori suprarealiști europeni, în special pe Max Ernst, în ale cărui lucrări apar uneori motive asociate artei din Insula Paștelui, inclusiv reprezentări ale Omului-Pasăre.
De-a lungul timpului, lemnul potrivit pentru sculptură a devenit tot mai rar pe insulă. Materialul textil realizat din scoarță de copac, cunoscut sub numele de tapa, era și el foarte prețuit.
Așa cum conducătorii hawaiieni purtau mantii realizate din pene roșii pentru a-și demonstra rangul social, îmbrăcămintea din tapa putea avea o semnificație specială și în rândul elitei Rapa Nui.
Potrivit unor cercetători, figurinele realizate din tapa ar fi putut servi drept înlocuitori ai sculpturilor din lemn sau, eventual, ca reprezentări simbolice ale spiritelor strămoșilor.
Cercetările muzeale mai vechi au identificat doar cinci asemenea figurine decorate cu desene pictate, cunoscute sub numele de manu uru (menționate în unele surse și ca manu usu). Aceste obiecte sunt păstrate în colecții muzeale, iar ornamentele lor seamănă adesea cu motivele tatuajelor tradiționale Rapa Nui.
Tatuarea era foarte răspândită în Polinezia și indica frecvent statutul social, identitatea familială, rangul de războinic sau convingerile spirituale ale purtătorului.
Fața, gâtul, spatele, picioarele, brațele, pieptul și uneori chiar partea superioară a capului puteau fi tatuate.
Instrumentele tradiționale de tatuare Rapa Nui erau asemănătoare celor utilizate în alte regiuni ale Polineziei.
Un pieptene prevăzut cu dinți, realizat din os de pasăre sau de pește, era fixat într-un anumit unghi pe un mâner din lemn.
Instrumentul, cunoscut sub numele de uhi, era lovit cu un mic ciocan din lemn, astfel încât dinții să introducă pigmentul în piele.
În sursele etnografice mai vechi, tatuarea tradițională Rapa Nui este asociată și cu expresia ta kona.
Pigmentul pentru tatuaje era obținut în mod tradițional prin arderea frunzelor de ti (Cordyline terminalis, clasificată astăzi adesea ca Cordyline fruticosa). Funinginea neagră rezultată putea fi amestecată cu diferite sucuri vegetale, inclusiv cu sucul plantei Solanum nigrum.
Planta ti avea o importanță spirituală și în alte culturi polineziene. În Hawaii, de exemplu, era asociată cu rangul social înalt, puterea divină și protecția împotriva spiritelor rele.
Ultimii purtători ai tatuajelor tradiționale Rapa Nui
Din păcate, s-au păstrat foarte puține fotografii și reprezentări istorice ale tatuajelor originale Rapa Nui.
Una dintre cele mai cunoscute fotografii a fost realizată la începutul anilor 1870 de Madame Hoare, fotografă care lucra în Tahiti.
Imaginea prezintă un bărbat cunoscut în mod tradițional sub numele de Tepano, considerat o persoană de rang înalt din comunitatea Rapa Nui, cu tatuaje distinctive pe față și pe gât.
Publicațiile mai vechi îl identifică frecvent drept Juan Tepano. Cercetările recente au ridicat însă semne de întrebare privind numele și identitatea reală a persoanei din fotografie. Un studiu din 2018 a sugerat că bărbatul ar putea fi, de fapt, Vaka Ariki, un membru important al liniei genealogice Miru.
Etnograful suedez Hjalmar Stolpe, care a călătorit prin Pacific în anii 1880, a studiat și el tatuajele locuitorilor insulei. Ilustrațiile sale de portret și profil ale bărbatului cunoscut sub numele de Tepano au fost publicate în 1899.
Mult timp s-a crezut că a supraviețuit o singură fotografie istorică a unui bărbat Rapa Nui tatuat. Cercetările arhivistice mai recente au identificat însă și alte posibile imagini ale unor bărbați Rapa Nui care purtau tatuaje tradiționale.
Potrivit unei relatări etnografice din 1911, dintre cei 228 de locuitori ai insulei, doar patru femei mai purtau tatuaje tradiționale.
În jurul anului 1930, printre ultimii purtători cunoscuți erau menționate doar două femei în vârstă: Viriamo, mama lui Juan Tepano, și Ana Eva Hei, soția lui Atamu Te Kena, unul dintre ultimii conducători tradiționali ai Insulei Paștelui.
Niciuna dintre femei nu avea întregul corp acoperit cu tatuaje.
Potrivit propriei mărturii, Viriamo refuzase tatuajele suplimentare deoarece considera procedura prea dureroasă.
Ana Eva Hei, care era mai tânără, își primise tatuajele de la unul dintre ultimii maeștri ai tradiției.
Semnificația modelelor tradiționale
În general, tatuajele Rapa Nui respectau anumite motive fundamentale, păstrate și transmise de la o generație la alta.
Totuși, aceste modele nu erau complet identice pentru fiecare persoană. Diferitele familii, linii genealogice și preferințe individuale puteau influența aspectul lor.
Unele motive erau mult mai cunoscute și mai răspândite decât altele.
Atât femeile, cât și bărbații purtau frecvent linii groase pe frunte, care uneori se prelungeau până în apropierea urechilor.
Aceste linii erau adesea curbate și conectate prin șiruri de puncte mai mari. În descrierile vechi apar și denumirile humu și puraki, asociate cu asemenea ornamente de pe frunte și tâmple.
Motive similare pot fi observate și pe figurinele din tapa, deși, în general, la dimensiuni mai mici și într-o formă simplificată.
Pe fața femeilor, sub urechi, apărea uneori un motiv numit pagaha’a. Denumirea sugerează aproximativ ceva greu sau care atârnă în jos.
Desenul era format dintr-o figură alungită, asemănătoare unui fus, combinată cu un element triunghiular.
Pornind de la o denumire mai veche, pangehua, unii cercetători au sugerat că aceste modele ar fi putut avea legătură cu fertilitatea.
Cuvântul hua, în anumite interpretări lingvistice, poate face referire la testicul sau, în sens figurat, la un copil de sex masculin.
Totuși, aceasta rămâne o interpretare etnografică și lingvistică, nu o semnificație demonstrată în toate cazurile.
În jurul gurii, femeile purtau uneori inele tatuate, cunoscute sub numele de ngutu tika.
Unii cercetători au observat asemănări între aceste modele și tradițiile de tatuare maori.
Alte motive erau alcătuite din trei linii verticale care coborau de la gură și puteau traversa bărbia.
Asemenea modele pot fi observate și pe figurinele din tapa care s-au păstrat până astăzi.
Motivul Ao
Pe spatele femeii în vârstă Viriamo, între omoplați, se afla un motiv distinctiv ao.
În cultura Rapa Nui, termenul ao desemnează un obiect ceremonial în formă de vâslă, asociat cu festivitățile și dansurile rituale.
Tatuajul conținea și elemente stilizate care aminteau de un ochi și de un nas.
Sub motivul ao, o bandă șerpuitoare se întindea pe partea inferioară a spatelui femeii și este posibil să fi continuat în jurul corpului.
Aceste benzi formau o compoziție continuă și ar fi putut avea legătură cu dansul, îmbrăcămintea ceremonială sau statutul social.
Un ornament asemănător apare pe una dintre figurinele din tapa care au supraviețuit, unde acoperă talia și șoldurile, terminându-se cu un motiv reprezentând o pasăre.
Este posibil ca modelele ao să fi avut o semnificație religioasă sau socială străveche.
Deoarece denumirea ao era asociată și cu obiectele ceremoniale utilizate de conducătorii de rang înalt, unii cercetători au sugerat că aceste tatuaje ar fi putut fi rezervate inițial anumitor membri ai elitei.
Totuși, acest lucru nu poate fi afirmat cu certitudine.
Tatuajele lui Tepano
Tatuajul de pe fruntea bărbatului cunoscut sub numele de Tepano este denumit retu.
Modelul era alcătuit din aproximativ șase până la zece linii verticale groase.
Potrivit relatărilor timpurii, liniile paralele și punctele care le însoțeau pe frunte se numărau printre cele mai frecvente modele de tatuaje faciale.
Aceste desene au fost menționate deja de primii vizitatori europeni.
Tatuajele mai puțin vizibile sunt însă la fel de interesante.
Pe gâtul lui Tepano, sub bărbie, se afla reprezentarea unei păsări stilizate, cu corpul alungit. Aripile erau redate prin câteva linii scurte.
Motivul reprezenta o pasăre fregată.
Pasărea fregată apare și în tradițiile de tatuare ale altor culturi din Pacific. În anumite interpretări, este asociată cu războiul, vânătoarea, puterea și rangul social înalt.
Motive asemănătoare se regăsesc și pe figurinele din tapa.
Pe partea dreaptă a spatelui lui Tepano a fost descris un alt motiv reprezentând o pasăre cu aripile întinse, formată din linii paralele.
Păsările aveau un rol deosebit de important în simbolistica Rapa Nui.
Semnificația lor poate fi observată nu doar în tatuaje, ci și în tradițiile religioase și în gravurile rupestre ale insulei.
Omul-Pasăre și Makemake
Una dintre cele mai cunoscute figuri ale tradiției religioase Rapa Nui este tangata manu, adică Omul-Pasăre.
Cultul Omului-Pasăre era strâns legat de divinitatea creatoare Makemake, precum și de păsările marine și ouăle acestora.
Unul dintre cele mai importante locuri ceremoniale ale cultului era așezarea Orongo, situată în apropierea vulcanului Rano Kau.
În cadrul competiției rituale a Omului-Pasăre, participanții ajungeau pe insulița apropiată Motu Nui pentru a obține primul ou al sezonului depus de chira cu spate negru (sooty tern).
Găsirea oului avea o importanță religioasă și socială deosebită.
Persoana reprezentată de concurentul câștigător putea primi un rang și o autoritate excepționale pentru o anumită perioadă.
Originea exactă a cultului Omului-Pasăre rămâne necunoscută.
Deși unele relatări mai vechi situează începuturile sale mult mai devreme, posibil chiar în secolul al XIV-lea, cercetările arheologice de la Orongo au identificat activități asociate cultului încă din prima parte a secolului al XVII-lea. Tradiția a dobândit ulterior o importanță deosebită, mai ales în secolele XVIII–XIX.
În mitologia Rapa Nui, Makemake este asociat și cu crearea vieții și a omenirii.
Unele tradiții o menționează și pe zeița Haua în poveștile despre sosirea păsărilor pe insulă.
S-au păstrat mai multe variante ale acestor mituri, astfel că nu trebuie privite drept o singură povestire cu o formă neschimbată.
Cu toate acestea, îmbinarea formelor umane și a celor de pasăre rămâne unul dintre cele mai distinctive elemente ale artei Rapa Nui.
Pielea sacră
De la uriașele statui moai până la figurinele din tapa și tatuajele locuitorilor indigeni, arta Rapa Nui era strâns legată de credințele religioase și de viața socială a insulei.
Statuile moai îi reprezentau pe strămoși, Omul-Pasăre ocupa un loc important în tradițiile ceremoniale, iar tatuajele tradiționale puteau exprima identitatea, rangul social și legăturile spirituale ale purtătorului.
În tradiția Rapa Nui, unele tatuaje ar fi putut fi asociate și cu noțiunea de mana, o formă de putere sacră sau supranaturală.
Modelele aplicate pe piele reprezentau, așadar, mult mai mult decât simple ornamente.
Ele puteau deveni expresii ale apartenenței la comunitate, ale legăturii cu strămoșii, ale poziției sociale și ale credințelor religioase.
Totuși, aceste semnificații trebuie înțelese întotdeauna în contextul lor istoric și cultural, deoarece nu toate tatuajele Rapa Nui aveau aceeași simbolistică.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, raidurile negustorilor de sclavi, bolile, sosirea misionarilor și transformările sociale majore au afectat grav cultura tradițională a insulei.
Până la începutul secolului XX, practica tatuajului tradițional aproape dispăruse în forma sa originală.
În prezent, artiști de origine Rapa Nui cercetează și reinterpretează din nou motivele strămoșilor.
Desenele tradiționale își găsesc astfel un loc nou în arta contemporană a tatuajului, devenind în același timp mijloace importante de exprimare a identității culturale și de conservare a patrimoniului.
Tatuajul Rapa Nui nu reprezintă, așadar, doar o tradiție artistică neobișnuită a unei insule izolate.
El face parte din istoria unui popor care a păstrat, prin semnele purtate pe piele, memoria strămoșilor, credințele și legătura sa cu lumea sacră.
